Cum a apărut ideea tabărei

De ce sau cum, a apărut, ideea tabărei de Arhitectură şi Pictură?

Această întrebare revine, de fiecare dată de când se discută de unde a apărut ideea acestei tabere, dar mai ales întrebarea de ce Facultatea de Arte şi Arhitectură din Oradea, şi de ce tocmai în Vâlcea?.

Ideea aparţine sponsorilor cu care am discutat despre starea de degradare în care se afla în acel moment Memorialul Bălcescu precum şi despre lipsa surselor de finanţare.

Am înţeles imediat ca fiind o oportunitate conjugată, pe de o parte procesul didactic corelat cu o practică în mediul cultural al regiunii, dar şi de a contribui voluntar cu ceva semnificativ la conservarea şi restituirea patrimoniului naţional.

Am spus oportunitate, pentru studenţii noştrii, viitori Arhitecţi,  Constructori, Teologi, Artişti, Restauratori, Pictori; o extraordinară ocazie de a vedea pe viu un patrimoniu fundamental şi autentic pentru cultura românească. Mă refer aici nu numai la conacul Bălceştilor, unde am fost găzduiţi, ci şi la mănăstirile, muzeele, casele, bisericile sau culele din ţinut, care păstrează şi fundamentează armonii ce trebuiesc cunoscute.

Spre exemplu, mănăstirea Hurezi (Horezu) construită de Brâncoveanu ca loc de veşnicie pentru familia sa, de care nu s-a mai bucurat pană la urmă domnitorul martir. Celebra Cozia, vama de la Genune ctitoria lui Mircea cel Bătrân, sau Culele de la Măldărăşti, Muzeele satului – Curtişoara şi cel Vâlcean, mănăstirile Arnota, Frăsinei, Ostrov, Dintr-un lemn, Iezer, Corbii de Piatră, Robaia, Bistriţa, Turnu, Mănăstirea Curtea de Arges, zămislită de Neagoe Basarab în sec al XV-lea, cea care tăinuieşte unul dintre miturile fundamentale ale poporului român, cel al meşterului Manole. Dar şi multe alte obiective pe care deja le-am parcurs în primele doua ediţii ale taberei şi de care mă bucur că au avut parte tinerii noştrii studenţi.

Dacă mai am argumente? Sigur că da, uitându-ne în jur, putem vedea peste tot în domeniul construcţiilor al artei şi restaurării, capitalismul prost înteles, amatorismul şi impostura înfrăţite, facând ravagii în mediul românesc.

A-ţi respecta ţie şi celelotlalţi demnitatea devine tot mai greu de pus în practică în contextul “Imbecalizării”, “manelizării” precum şi al minareturilor în veşnică competiţie din construcţii. Din acest motiv importanţa acordată profesionalismului şi calităţii în instruirea tinerelor generaţii este atât fundamentală, dar şi necesară.

O pledoarie pentru simplitate şi căutarea unor armonii pierdute, dar nu definitiv.

Personal cred că majoritatea acestor obiective naţionale ar trebui să le includem în patrimoniul U.N.E.S.C.O., nicidecum lăsate pe mâna noilor reînproprietăriţi, pentru care soarta nu este întodeauna una fericită şi potrivită pentru a le decide viitorul. Mă gândesc la Muzeul Satului de la Curtişoara de lângă Tg. Jiu, unde unul dintre muzeografii care ne conduceau îmi spune: “ştiţi casa aceasta tip culă, pe care aţi vizitat-o a fost revendicată şi câştigată în instanţă”. Iată însă un alt aspect la care ar trebui să cugetăm puţin, la o legislaţie care să fie funcţională ce să asigure păstrarea şi conservarea patrimoniului naţional.

Într-o lume contemporană o naţiune trebuie să-şi amintească trecutul său dacă nu intenţionează cumva să renunţe la identitate.

Mă-ntreb însă, de ce oare nu mai putem vorbii de aşa ceva astăzi?

“Patrimoniu, Istorie, Conservare, Arheologie sau Artă”, iată doar câteva concepte care ne spun cine suntem, de ce suntem aşa, şi încotro ne îndreptăm!?.
Pentru mine personal, a face ceva în această privinţă este un motiv suficient. Voluntariat sau oricum îl vor numi unii, mai capitalişti ca şi noi, cred că parcurgerea etapelor acestei tabere nu poate fi decât benefică pentru maturizarea experienţei viitorilor şi actualilor specialişti ai facutăţilor noastre pentru proiecte de acest tip.

Le mulţumesc încă o dată tuturor celor care ne-au sprijinit şi au înţeles ideea acestei tabere.

Cantemir Meşter 18.07.08